Am avut mici probleme cu instalarea foliei, mai ales pe spate, dar bineînțeles, că vina a fost a mea, fiind prima oară când pun o folie pe un telefon nu știam foarte bine cum sa o aplic, chiar daca aveam și tutorial și pașii de pe cutie, dar până la urmă pe față am pus-o perfect, exceptând o foarte mică bula de aer, care abia se vede, care mi-a scăpat , dar s-au așezat perfectIar pe spate mici probleme in zone camerei , folia stând puțin peste camera, dar nu știu dacă e o problema a foliei, sau am mea, dar nu lasă decât o mică bulă de aer, care nu mă deranjează, și stătea peste microfonul și difuzorul de jos, dar asta a fost probabil vina mea deoarece când am scos-o pentru a doua șansă probabil am tras puțin prea tare și s-au lărgit dar cu multa atenție și precizie și un cutter am reușit să repar totCalitativ folia este extrem de buna, am făcut niște testări zgâriind cu degetul cu putere și cu alte obiecte (neascuțite) părțile nefolositoare de pe bucata aceea de hârtie unde se află folia, și sunt sigur că nu se va zgâria deloc ușorFolia stă perfect pe partea cu ecranul, nu se vede deloc fiind și incredibil de subțire, față de o folie de silicon mai puțin calitativă și lasă și puține amprente pe ea față de foliile de sticlăPentru moment experiența mea cu folia este una foarte buna, și am încredere că în continuare sa fie tot așa, când după această perioadă va fi expusă mai multor factori care ar putea zgâria-o